Caută

Inovatorii sunt în firmele mari?

Săptămânile trecute am discutat cu doi întreprinzători și un CEO despre pregătirea afacerii lor pentru vânzare precum și despre vânzarea acestora imediat după respectivele pregătiri.

Firma mea de consultanță e una mică. Așa că în fiecare discuție s-a pus problema, direct sau mai voalat, despre ce putem noi face vis-a-vis de concurența noastră – adică o comparație cu marile firme de consultanță internaționale prezente și la noi. Știm cu toții „jocul”: nu ne vorbim concurența de rău, doar ne punem noi într-o lumină favorabilă.


Dar acum iată ce am citit: că în 2012 David Fields era curios să afle cine sunt autorii ai căror articole sunt atât de bune încât sunt publicate de către Harvard Business Review – cred că nu trebuie să subliniez că Harvard Business Review (prescurtat HBR) e bastionul gândirii și a noutății în management. Iată un prim aspect descoperit de David:

Da, 61% din articolele publicate de HBR au fost scrise de către consultanți. Ceea ce l-a preocupat cel mai mult pe David Fields este să afle în ce categorie de firme lucrează acei consultanți ale căror articole au fost publicate de HBR. Aici a fost surpriza:

Probabil că te-ai aștepta ca cele mai luminate minți, cei mai deștepți, cei mai experimentați consultanți să fie în firmele mari și foarte mari de consultanță.


Realitatea însă e tocmai pe dos: cei mai deștepți și inovativi consultanți ai căror articole sunt publicate de HBR sunt în firmele mici de consultanță. Mai mult chiar: 50% din toate articolele consultanților publicate de HBR sunt solo-entrepreneur-i. Adică sunt scrise de către cei mai buni experți în anumite domenii, experți ce și-au făcut o mică firmă de consultanță. La acești consultanți se face apel de către firmele de orice nivel atunci când vor decizii, idei și planuri de o calitate extraordinară. Dacă asta vrei, n-ai ce căuta la o firmă mare sau foarte mare de consultanță.


Câteodată însă și în firmele mari vei găsi mari gânditori inovativi: sunt aceia ale căror articole sunt publicate în proporție de 11% și 18%. Doar că aceștia vor părăsi mai devreme sau mai târziu acele firme mari pentru a și le întemeia pe ale lor. Ca exemplu, putem vorbi despre Tom Peters, autorul „In Search of Excellence, ce a plecat de la McKinsey sau Clayton Christensen, autorul „Innovator’s Dilemma” și „Cum îți vei măsura viața” (apărut și la noi) ce a plecat de la Boston Consulting Group. Alții nici măcar nu s-au alăturat marilor firme de consultanță, ca: Peter Drucker, Michael Hammer sau Stephen Covey.

De ce au plecat aceștia din marile firme de consultanță?


Probabil pentru faptul că acolo nu e un mediu propice în care să se facă inovație. Marilor corporații nu le plac angajații care, deși sunt foarte inteligenți și inovatori, își doresc o anumită autonomie în gândire și acțiuni. Sunt mereu împotriva noilor idei doar pentru faptul că ei nu le-au adoptat încă: trebuie să treacă o bună perioadă de timp până ce să le adopte, pe urmă să le integreze în afacerea și oferta lor.


Un alt motiv ar putea fi faptul că în firmele mari de consultanță se cere un cu totul alt set de calități pentru a reuși față de cerute în firmele mici. Nu vreau să le detaliez. Dar cred că e evident.


Iată un exemplu în plus din propria afacere de care nu mă mai ocup acum, dar la care m-am gândit venind spre casă de la întâlnirea cu CEO-ul amintit mai sus. Acesta mi-a dezvăluit că are o mare pasiune pentru tâmplărie. Și-a cumpărat câteva utilaje destul de bune (undeva la limita între cele pentru amatori și cele destinate profesioniștilor) și lucrează mereu în atelierul său, în timpul său liber. Am rămas uimit de prima realizare a sa: un caiac făcut cap-coadă de el, la un nivel foarte bun. Bravo lui! Nu oricine s-ar încumeta să o facă.


Legat de ceea ce deja am afirmat, ușile de mai jos au fost făcute în atelierul meu doar de către 2 persoane:



Ai văzut astfel de uși făcute de către o firmă mare sau foarte mare de tâmplărie?


Știam că firmele mici au propriile atu-uri, care nu doar că compensează pe cele ale firmelor mari (renume/marcă/marketing, echipe mari de angajați, acoperire teritorială foarte bună) dar le și depășește. Doar că până acum n-am fost conștient de toate acestea. Sunt prea multe să le scriu, chiar și succint. În plus, simt că scriindu-le voi supăra prietenii virtuali din marile firme de consultanță… și nu asta e ideea acestui blog.


Dar, ținând cont de toate acestea, cine mai vrea să-și creeze o firmă mare de consultanță?

Eu nu.



PS: Dacă te gândești la vânzarea afacerii tale, poate ar fi mai interesant să știi cât de pregătită e afacerea ta pentru vânzare înainte de a intra în procesul de vânzare al acesteia. Mai exact, cât ai putea pierde din prețul ei deja negociat cu un potențial cumpărător, la negocierea finală (imediat după etapa de due diligence) datorită unor aspecte ale afacerii tale nerezolvate din timp? Pentru aceasta completează chestionarul online cu 28 întrebări în următoarele 8-10 minute. Îl găsești aici iar răspunsul va fi instant, în cifre exacte, la terminarea sa. Mult succes în tot ceea ce faci!


Așadar verifică-ți gratuit pregătirea afacerii tale pentru vânzare folosind chestionarul online cu răspunsul pe loc. Succes!


#boutiqueconsulting #consultantvânzareafacere #firmemicideconsultanta

0 afișare

16 Octavian Paler Street, Sanmartin, Romania 417495       ferilorincz@thetimetosell.com   |   0040-745-006-277

  • Facebook - Black Circle
  • Twitter - Black Circle
  • LinkedIn - Black Circle

© 2025 The Time To Sell